top of page
Untitled design.png

UN AN CU PANDEMIA COVID-19

ÎN FASHION E-COMMERCE

Anul cu COVID-19 a schimbat modul în care românii cumpără modă. 87% au declarat că au descoperit beneficii mari în cumpărăturile online și vor continua să cumpere online

Un an întreg cu COVID a schimbat considerabil modul în care românii cumpără articole de modă. Cu siguranță, pandemia nu i-a făcut să cumpere mai puțin: 39% dintre respondenți au spus că acum cumpără chiar mai mult decât cu un an înainte. Printre cele mai populare motive se numără vânzările mai mari și recunoașterea faptului că shopping-ul online îi face pe oameni să cumpere mai mult.

22% dintre respondenți au afirmat chiar că au cumpărat online pentru prima dată în timpul pandemiei. O astfel de schimbare a afectat și modul în care oamenii cumpără piese de modă. Loialitatea față de brand a suferit o schimbare - 70% dintre respondenți au declarat că au descoperit branduri noi în timpul pandemiei. Mai mult decât atât, 87% au declarat că au descoperit avantaje mari în shopping-ul online și nu intenționează să revină la cumpărături offline.

Pentru a obține un comunicat de presă complet, te rugăm să scrii pe adresa de e-mail: andreea.paleologu@glami.ro

#01 Cum au cumpărat românii anul trecut?

39% dintre consumatori au cumpărat mai multe articole de modă pe perioada pandemiei decât înainte

Principalele motive în procesul de cumpărare au fost reducerile mai mari și ofertele mai bune (39%), urmate de faptul că, în general, cumpărăturile online te fac să cumperi mai mult (30%).

Aproape jumătate dintre respondenții care au cumpărat mai puțin au afirmat că au făcut acest lucru deoarece nu au avut unde să poarte produsele (44%) sau au avut resurse financiare limitate (40%).

romania-fr-year-with-corona (11).png

În ultimele 12 luni, în contextul pandemiei COVID-19, în general ai cumpărat articole de modă...

La un an de la începutul pandemiei COVID-19, livrarea și plata în siguranță nu mai sunt atât de importante. Reducerile, însă, sunt.

În 2021, românii declară că cel mai important factor în cumpărăturile online îl reprezintă reducerile la brandurile lor preferate și raportul dintre preț și calitate.

Comparația datelor între 2020 și 2021 arată că măsurile de siguranță din România în ceea ce privește transportul și plata nu mai joacă un rol atât de mare. În aprilie 2020, 40% dintre oameni au declarat că livrarea sigură fără contact este importantă pentru ei, în comparație cu doar 17% în aprilie 2021. Livrarea gratuită la domiciliu a pierdut, de asemenea, câteva poziții.


Posibilitatea de a plăti la livrare este încă un factor stabil - după un an vedem că oamenii care erau obișnuiți să plătească la livrare nu și-au schimbat prioritățile.

Aspecte importante magazine online.png

Ce aspect ai considerat ca fiind cel mai important într-un magazin online anul trecut? (poți alege mai multe opțiuni)

Alegerea mărimii este cel mai dificil aspect în procesul de cumpărare online

Dificultatea de a alege mărimea potrivită este cel mai popular răspuns la întrebarea despre minusurile cumpărăturilor online. Dar necesitatea de a plăti suplimentar pentru transport este, de asemenea, un motiv important care împiedică românii să cumpere online.

Totodată, plata online și necesitatea de a aștepta livrarea nu joacă un rol important. 15% dintre respondenți nu văd dificultăți atunci când cumpără online.

Dezavantaje cumparaturi online.png

Care sunt lucrurile care nu îți plac când vine vorba de cumpărături online? (poți alege mai multe opțiuni)

Va ajuta inteligența artificială la alegerea mărimilor?

 

Una dintre posibilele utilizări ale inteligenței artificiale (AI) constă în reducerea cantității de bunuri returnate. AI poate ajuta clientul cu recomandări de mărime bazate pe comenzile anterioare și articolele returnate. Alternativ, el poate permite clientului să încerce hainele în mod virtual, cu ajutorul propriilor fotografii, pentru a vedea cum vor arăta hainele. Descarcă raportul "Fashion e-commerce în 2020 -  Retrospectivă" și poți citi mai multe despre utilizările AI în modă și despre modul în care echipa GLAMI AI îmbunătățește permormanța GLAMI.

Click pe fișierul PDF pentru a descărca

Categoriile cele mai greu de cumpărat online sunt blugii, încălțămintea și lenjeria intimă

43%

28%

18%

Blugii și pantalonii se află în topul listei. Nu este o surpriză faptul că acele categorii care prezintă cea mai mare problemă pentru români atunci când fac cumpărături online sunt cele pentru care ne putem înșela ușor în ceea ce privește dimensiunile, iar probatul este esențial în aceste cazuri. Doar 12% dintre respondenți au declarat că procesul de cumpărare a fost relativ simplu pentru ei și că nu au avut nicio problemă cu selecția.

Anul acesta, consumatorii au descoperit branduri noi de modă datorită trecerii rapide la online

În cazul cumpărăturilor online, este probabil mai ușor pentru consumatori să găsească branduri noi, întrucât 70% dintre respondenți au spus că au descoperit noi branduri în ultimul an datorită achizițiilor online. Secțiunile recomandate și deseori căutate de pe magazinele online au fost de ajutor, unora dintre consumatori fiindu-le recomandate branduri noi pe rețelele de socializare.

Branduri noi.png

Cum ai descoperit brandurile noi? (poți alege mai multe opțiuni)

39% dintre români și-au schimbat mărimea la îmbrăcăminte pe perioada pandemiei

Problema cu alegerea mărimii online a devenit și mai mare odată cu începutul pandemiei. Așa-numitele "kilograme pandemice" - despre care se vorbește în legătură cu statul în carantină și lipsa mișcării în întreaga lume - au fost câștigate de 26% dintre români. Dimpotrivă, 13% au profitat de situație în sens opus și și-au petrecut timpul liber slăbind. Însă majoritatea, 61% dintre respondenți, nu a fost afectată de greutatea coronavirusului.

26%

13%

Românii nu au schimbat felul în care se îmbracă, într-un stil mai confortabil, la fel de mult ca în alte țări europene. Blugii au rămas mai populari decât pantalonii de trening.

romania-fr-year-with-corona (3).png

În comparație cu alte țări europene, unde carantina a fost mai lungă și mai strictă, românii nu și-au schimbat foarte mult stilul de îmbrăcăminte. În partea de sus a listei sunt pantofii sport și blugii, în timp ce, de exemplu, în Republica Cehă, colanții, pantalonii de trening și hanoracele sunt cele mai populare răspunsuri.

Care au fost piesele de modă purtate de care te-ai bucurat cel mai mult în 2020? (poți alege mai multe opțiuni)

70% dintre români au încercat să economisească în cumpărăturile online de modă

Mai mult de jumătate dintre aceștia au încercat să economisească, așteptând întotdeauna reduceri la brandurile lor preferate (62%). Doar 21% au încercat de fapt să cumpere mai puțin, iar 31% au început să cumpere doar branduri mai ieftine.

Moda second-hand încă nu este un mod foarte popular de scădere a cheltuielilor în România, dar acest număr este asemănător în toate țările din Europa Centrală și de Est.

Moduri de economisire.png

În cel fel ai încercat să economisești? (poți alege mai multe opțiuni)

În lunile următoare, românii plănuiesc să cheltuiască între 250 și 500 lei pe lună pe articole de modă

Doar 7% dintre respondenți nu plănuiesc să cumpere articole de modă deloc în următoarea perioadă.

romania-fr-year-with-corona (6).png

Ce buget plănuiești să ai pentru cumpărături de modă în următoarele câteva luni (aproximativ)?

#02 Ce urmează în domeniul online versus offline?

87% dintre respondenți vor continua să cumpere modă online chiar și după ce situația cu privire la pandemie va reveni la normal

Probabil că da, deoarece am descoperit magazine online noi și avantajele shopping-ului online

Probabil că nu, încă prefer să cumpăr online, direct din magazin, și abia aștept ca situația să revină la normal

Nu sunt sigur/ă

Plănuiești să continui să cumperi articole de modă mai mult online, chiar și când situația cu privire la COVID-19 va reveni la normal?

romania-fr-year-with-corona (10).png

53% dintre români nu se mai tem de COVID-19 atunci când vine vorba de cumpărături în magazine - preferința pentru cumpărături online este motivată de alți factori

Pentru doar 6% vaccinul ar reprezenta un motiv de siguranță, în timp ce 8% au afirmat că nu se vor mai simți niciodată în siguranță în magazinele fizice.

Confortabil cu magazine.png

Când te vei simți pe deplin confortabil să cumperi modă în magazinele fizice? Alege un singur răspuns.

Despre raport

Fashion (Re)search este un proiect de cercetare pe termen lung al motorului de căutare de modă GLAMI privind starea fashion e-commerce-ului din România, bazat pe colectarea continuă de date. Scopul principal este o mai bună înțelegere a dinamicii pieței de fashion e-commerce.

În această cercetare, am folosit rezultatele unui sondaj realizat cu 5.500 de utilizatori (80% femei, 20% bărbați). Colectarea datelor a avut loc în prima jumătate a lunii aprilie 2021. Am comparat aceste date cu datele din aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, am folosit date interne cu privire la comenzi, categorii și produse pe GLAMI.ro.

bottom of page